Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria

A A A

Întrevederea Ambasadorului Oleg Țulea cu Președintele Academiei de Științe a Ungariei, Tamás Freund.

Publicat:Tue, 13/04/2021 - 12:13

Astăzi, dl Oleg Țulea, Ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, a avut o întrevedere cu academicianul Tamás Freund, Președintele Academiei de Științe a Ungariei.

În cadrul întrevederii, șeful misiunii diplomatice a transmis oficialului ungar invitația de participare la evenimentul ”Săptămâna Științei”, dedicată aniversării a 60 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții științifice de tip academic.

Cu acest prilej, interlocutorii au subliniat necesitatea intensificării cooperării bilaterale în domeniul cercetării științifice dintre academiile de științe din ambele țări în baza Memorandumului de înțelegere semnat la Budapesta în anul 2016.