Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria

A A A

Întrevederea Ambasadorilor Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei cu Secretarul de stat al MAECE din Ungaria, Péter Sztáray

Publicat:Mon, 15/02/2021 - 17:59

15 februarie 2021, Budapesta - Ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, Oleg Țulea, împreună cu Ambasadorul Georgiei Zaal Gogsadze și Ambasadoarea Ucrainei Liubov Nepop au purtat o discuție cu Secretarul de stat pentru politică de securitate din cadrul Ministerului afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Sztáray.

În cadrul întrevederii, șefii misiunilor diplomatice ale celor trei țări au transmis oficialului ungar scrisoarea comună semnată de Miniștrii afacerilor externe ai Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, în adresa Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/ Vice-președinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, Comisarului european pentru vecinătate și extindere, Oliver Várhelyi, și Miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, cu privire la cooperarea consolidată a partenerilor asociați în cadrul Parteneriatului Estic.

Cu acest prilej au fost discutate perspectivele de aprofundare a acestei cooperării și obiectivele post-2020 ale Parteneriatului Estic. În spiritul scrisorii comune, ambasadorii au pledat pentru aprofundarea cooperării între UE și cei trei parteneri asociați pe dimensiunea integrării economice, sectoriale și a consolidării dialogului politic și de securitate.

La rândul său, secretarul de stat Péter Sztáray a salutat inițiativa și eforturile comune ale celor trei țări asociate, subliniind că Ungaria apreciază drept importantă crearea unor planuri ambițioase în cadrul Parteneriatului Estic, în scopul consolidării și aprofundării legăturilor dintre UE și țările sale partenere. De asemenea, oficialul a arătat că partea maghiară susține aplicarea principiului „mai mult pentru mai mult/ more for more” și consideră că Uniunea Europeană ar trebui să ofere instrumente suplimentare țărilor partenere care își doresc o agenda de integrare ambițioasă.