Ambasadorul Republicii Moldova, acreditat pentru Republica Croația, a avut o intrevedere la Zagreb cu Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul croat, Domagoj Hajduković.

În contextul vizitei la Zagreb din 6 decembrie a.c., ambasadorul Oleg Țulea, acreditat pentru Republica Croația, a discutat cu Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul croat, Domagoj Hajduković.
În cadrul întrevederii, interlocuitorii au salutat nivelul foarte bun al dialogului politic bilateral, precum și interesul manifest al ambelor părți pentru dinamizarea cooperării pe dimenisiunea parlamentară și în domeniul integrării europene.
Parlamentarul croat a menționat că în acest an, la aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-croate, raportul dintre țările noastre este dinamic și speră că această tendință să fie valorificată, în mod deosebit prin inițierea proiectelor concrete între cele două parlamente.
Ambasadorul a mulțumit pentru deschidere și sprijinul constant al Croației în favoarea obiectivului european al Republicii Moldova și a informat referitor la ultimele evoluțiile din acest parcurs. De asemenea, a salutat amplificarea cooperării între comisiile parlamentare și la nivelul grupurilor de prietenie dintre cele două legislative, oferind, în acest sens, întreg suportul misiunii diplomatice cu sediul la Budapesta.
