Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria

A A A

Relații comercial-economice

În 2024, volumul total al comerțului dintre Republica Moldova și Croația a fost de 16,97 milioane USD, în scădere cu -0,06% față de 2023 (16,98 milioane USD). În 2024, balanța comercială a fost de +5,83 milioane USD în favoarea Republicii Moldova, comparativ cu +3,12 milioane USD în 2023. Această situație arată că în 2024 exporturile în Croația au fost de cca 2 ori mai mari decât importurile moldovenești din această țară.

Exporturile Republicii Moldova în Croația au totalizat 11,40 milioane USD în 2024, înregistrând o creștere de +13,43% față de 2023 (10,05 milioane USD). Ponderea exporturilor către Croația a fost de 0,32% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Pe de altă parte, importurile Republicii Moldova din Croația, au înregistrat 5,57 milioane USD în 2024, ceea ce reprezintă o scădere de -19,62% comparativ cu 2023 (6,93 milioane USD). Ponderea importurilor din Croația a reprezentat 0,06% din valoarea totală a importurilor Republicii Moldova.

Creșterea fulminantă de +1567,91% a importurilor Republicii Moldova din Croația în perioada ianuarie-martie 2025 (22,35 milioane USD) comparativ cu acceași perioadă a anului trecut (1,34 milioane USD) se datorează diversificării surselor de aprovizionare cu energie electrică, astfel în perioada ianuarie-februarie 2025, țara noastră a importat energie electrică din Croația în valoare de 10,18 milioane USD (comparativ cu 0,86 milioane USD importate pe tot parcursul anului 2024).

 

Actualizat – mai 2025